Cartea ceaiului

Ceaiul a început ca doctorie și a ajuns cu vremea o băutură. În China el a pătruns prin al optulea
secol în hotarele poeziei, ca una din desfătările de lume. În secolul al cincisprezecelea Japonia l-a ridicat până la o religie a estetismului – ceismul.
Ceismul e un cult întemeiat pe închinarea la frumos în mijlocul întâmplărilor de rând ale vieţii de toate zilele. El vorbește de neprihănire și armonie, de taina iubirii între oameni, de romantismul ordinii sociale. El e, în fiinţa lui, o credinţă a ne-desăvârșirii, precum e și o gingașă încercare de împlinire a ceva cu putinţă în lucrul acesta cu neputinţă căruia îi zicem viaţă.

Filosofia ceaiului nu e numai estetică, în înţelesul obișnuit al cuvântului, căci vădește, în legătură cu morala și religia, întregul nostru punct de vedere faţă de om și de Fire. Ea e igienă, pentru că silește la curăţenie; e gospodărie, pentru că arară cum tihna se găsește mai curând în simplicitate decât în încărcat și costisitor; ea e geometria moralei, întrucât hotărnicește simţul nostru de măsură faţă de univers. Ea înfăţișează duhul adevărat al democraţiei răsăritene, făcând din toţi credincioșii săi aristocraţi de gust. Îndelunga îndepărtare de lume a Japoniei așa de folositoare adâncirii în sine a fost nespus de prielnică dezvoltării ceismului. Căminul și obiceiurile noastre, îmbrăcămintea și bucătăria, porţelanul, lacul, pictura – literatura însăși – toate s-au supus înrâuririi lui. Nicio cercetare a culturii japoneze n-ar putea să-l nesocotească.
El a pătruns în găteala iatacurilor boierești și a intrat în locuinţa săracului. Ţăranii noștri au învăţat să așeze flori, cei mai de pe urmă muncitori, să-și aducă închinarea lor stâncilor și apelor. În vorba noas-tră de toate zilele ziceam de un om că e „fără ceai” în el, când e nesimţitor la partea tragicomică din drama fiecăruia. Dimpotrivă, înfierăm pe estetul scăpat din frâu, care, fără ochi pentru tragedia lumii, se aruncă zgomotos în valul simţirilor dezlănţuite ca pe unul „cu prea mult ceai” în el.


Aceasta este introducerea facuta de Kakuzo Okakura in lucrarea lui "Cartea ceaiului". Sper ca v-am trezit interesul si o veti cauta in librarii. Cheers dubiosilor! ;)