Folk You sau Festivalul de Folk "Florian Pittis"



Cel mai ecologic festival românesc de muzică a ajuns la a V-a ediţie. Acesta se va desfăşura la Vama Veche în zilele de 30, 31 iulie şi 1 august.

Scriam în urmă cu un an că, într-o ţară care îşi ignoră ade­vă­ratele ta­lente şi în ca­re kitschul şi nonvaloa­rea sunt promovate la tot pasul, într-o epocă în care dezvoltarea continuă a tehnicii şi tehnologiei face ca oricine să poată deveni cântăreţ peste noapte, fără să aibă nevoie de o voce deosebită sau măcar de un dram de talent, într-o astfel de epocă a muzicii prelucrate pe computer şi a "playback-ului", FOLK YOU! vine ca o gură de aer proaspăt pentru toţi degustă­-torii de muzică bună din România.

Ne aflam atunci la a IV-a ediţie. Iată că am ajuns la a V-a şi vom ajunge în curând la cei şapte ani de-acasă. Festivalul FOLK YOU! s-a dorit a fi un "proiect de ecologie a spiritului", o încercare de a curăţa su­fle­tele oamenilor, de a le reaminti că sunt liberi şi că trebuie să aibă curajul de a se exprima exact aşa cum simt, dincolo de stereotipurile mediocre pe care societatea de consum le impune.

Am avut (şi mai avem), "dincolo de orice vamă", un imn compus de Dinu Olăraşu. Un imn gândit şi rostit în spiritul libertăţii absolute, care îşi extrage, din chiar această libertate, propriile îngrădiri, propriile legi.

Am avut, în sfârşit, şi o pierdere grea: pe scutierul regal al folkului, Moţu Pittiş. Scaunul gol de pe scenă, recitalurile in memoriam l-au menţinut prezent la ediţia din 2007. Dispariţia sa fizică i-a făcut pe folkişti mai responsabili faţă de muzica lor.

Ciudat, folkul pare că sporeşte până şi din ceea ce pierde... Ce ne-ar mai ră­mâne de făcut? Să continuăm deocam­dată. Se va în­tâm­pla în zilele de 30, 31 iulie şi 1 august la Vama Ve­che. Dincolo de orice vamă...

Precizare: La FOLK YOU! intrarea este liberă! Trebuie doar să nu vă uitaţi sufletul acasă!

Conform Jurnalul National, autor: Dana Andronie

ULTIMA ORA: Artisti confirmati la Folk You: Zoia Alecu, Nicu Alifantis & ZAN, Alexandru Andrieş, Mircea Baniciu & Ioji Kappl, Poesis, Ducu Bertzi, Florin Chilian, Maria Magdalena Dănăilă, Tudor Gheorghe, Maria Gheorghiu, Ştefan Hruşcă, Emeric Imre, Alina Manole, Dinu Olăraşu, Magda Puskas Adrian Sărmăşan, Victor Socaciu, Tatiana Stepa, Vasile Şeicaru, Gheorghe Zamfir, Mircea Rusu Band, Ţapinarii, Mircea Iordache, Adriana Andreica, Fox Studis, Ovidiu Scridon, Nicu Zota

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu