Ce nu pot sa fac atunci cand imi port bebelusul

Sunt o mama cangurita. Imi port bebelusul in fiecare zi, de cand era cat un mormoloc si acum cand are 9 luni de viata, continuam pentru cat va vrea el. Folosesc un wrap de la Yaro de bumbac si cat a fost mic pitic am avut un wrap elastic de la Boba. Am invatat ca pot sa fac foarte multe lucruri purtandu-mi copilul. De-a dreptul mi-am hranit orgoliul si s-a umflat pipota in mine de cat de independenta si puternica sunt. Daaaar, am aflat si ca exista limite. Sunt lucruri pe care nu le pot face si cu asta, basta. Am incercat, m-am contorsionat, dat peste cap si nu le pot face, neam.

1. Nu imi pot lega sireturile.
Daca din greseala, uit sa ma incalt inainte sa il leg in wrap pe copil, am belit-o. Trebuie sa il dau jos sau sa plec afara cu sireturile bagate sub talpa mea. Merge cand e cald dar iarna nu. Am niste adidasi fara sireturi dar aproape ca s-a tocit talpa si nu am mai gasit modelul ala. Trebuie sa fiu ordonata si sa ma incalt inainte de a pune copilul in wrap. Si da, intru incaltata pe covor, na! 

Sau Doamne Fereste....mi se dezleaga sireturile cand suntem afara. Noroc cu sotul meu care ma ajuta. Dar daca sunt singura? Ca sa nu patesc asta fac un nod chirurgical la sireturi. Asta sigur nu se desface. 

Am incercat sa ma leg la sireturi. Zau, dar asa prost stau si copilul care vrea doar cu mainile afara se balangane in cele mai aiurea pozitii incat o mana imi sta pe el. Nu pot frate sa ma leg cu o singura mana....Dar macar ma pot dezlega la sireturi.

2. Nu pot manca sosuri sau chestii lichide/cremoase daca il port in fata.
Am incercat, am pus un servet de bucatarie peste wrap si copil, ca sa nu cada din lingura dar daca el e treaz, trage de prosop si era sa ne murdarim epic de nu stiu cate ori. Asa ca solutia a venit de la 5-6 luni cand am putut sa-l pun in spate intr-o legatura simpla de rucksack si am terminat balciul. Si pot sa mananc asa si inghetata, si paste cu sos, si ciorba. Si nu imi mai e teama ca imi da peste mana. Da, trebuie sa ma legan usurel in timp ce mananc si sa ii dau o jucarie acolo in spate sa il tin ocupat, dar ce sacrificii nu facem ca sa putem manca?

3. Nu pot sa vad unde fac primul pas.
Am spus ca orice mama care isi poarta copilul intr-un FWCC (Front Wrap Cross Carry) sau orice SSC, iarna, pe gheata, poate linistita sa foloseasca un Night Vision (aparatul acela folosit de soldatii americani ca sa vada noaptea...). Am pus mana pe un Night Vision simplu, care venea cu jocul Call of Duty acum cativa ani. E fain dar iti limiteaza campul vizual la vreo 50 cm in fata. Fix cat faci un pas. Deci mamici purtarete, fiti mandre de voi. Va asumati riscuri cu fiecare pas....la propriu. Ce febra musculara am avut iarna asta....

4. Nu pot sa ma spal pe tot corpul.
Stiu, stiu, pare ridicol. De ce as vrea sa fac si asta? Eh uite ca m-am gandit de cateva ori la asta. Ma frustreaza ca ma spal rar pe cap. Daca reusesc 1 data pe saptamana sunt fericita. As vrea sa ma spal pe cap linistita fara sa ma gandesc la ce face copilul cand se joaca in patutul lui singur, sau daca se rostogoleste si cade in somn din patul nostru. Iar seara are rabdare sa stea cu tati....doar cat sa ma spal. Nu sa ma si usuc pe par.... Dar am reusit sa ma spal pe fata si pe picioare, cu el in wrap legat in spate. Nu aveam de ales....era seara, eram singura acasa si nu ma spalasem de 2 zile. Iar el seara nu mai are rabdare sa stea singur nici 5 minute. Dar m-am descurcat. Ce fain ar fi sa ne putem spala cu totul in timp ce bebe e cu noi....sau macar parul...poate doar daca faci baie in apa in cada....eu am doar dus...si din nici un alt motiv decat pur practic si igienic pentru o proaspata mama cu un pui mic urlator. Nu-mi sariti in cap, hahahaha!

Asta sunt limitele mele in ultimele 9 luni. Pot sa fac sute de lucruri purtandu-mi bebelusul.. dar nu astea 4.

Cosmeticele mele simple

Ideea de a avea produse cosmetice cu cat mai putine ingrediente, o am de cativa ani de pe Pinterest. Acum 2 ani m-am decis sa fac ceva in directia asta. Eu sunt adepta lucrului facut pe cont propriu. Iar daca procedeul pare complicat, atunci sa apelez la cineva care vrea si isi dedica timp pentru asa ceva.

Asa ca treptat mi-am simplificat masiv trusa de ingrijire personala si de cand am fost insarcinata, am eliminat si parfumurile din ecuatie. (Am avut mirosul amplificat si nu prea mai suportam aromele si parfumurile). Per ansamblu, am economisit o gramada de bani si am limitat contactul cu substante neprietenoase.

1. Deodorantul
Acum folosesc ulei de cocos + bicarbonat de sodiu. Proportia 2:1. Pur si simplu le amestec intr-un recipient de sticla (de la o crema de fata). Il aplic cu degetele. Rezista de dimineata pana seara intr-o zi de vara in care transpir abundent (+ o tura de 1 h cu bicicleta). In restul anului rezista lejer 24 h...iar daca nu am transpirat....si mai mult. De cand sunt mama, am avut zile in care am uitat sa ma spal de pe o zi pe alta. (Nu a fost tragedie...nu miroseam! Hahaha)

2. Demachiant
Mare surpriza mare. Uleiul de floarea soarelui/masline pe o discheta demachianta face fix acelasi lucru ca un demachiant de 30 lei. Va detrona chiar si un machiaj de nunta. Eu ma spal apoi cu sapun pe fata, ca sa ma asigur ca dispar si ultimele resturi. Apoi mai aplic o 1/2 lingurita de ulei de floarea soarelui (presat la rece e ideal) pe fata si gata. Pentru tenul meu cu tendinta acneica, e singurul ulei care mi-a facut bine si l-am simtit usor.

3. Sapunul
Mai folosesc sapun lichid pe care il cumpar din comert daaaar, mai am o mica comoara. Se numeste Baby Castilla de la Luthelo. Ador acest sapun pentru ca e cel mai curat si mai nemirositor sapun cu care am interactionat. E singurul pe care il folosesc pentru corpul si fata mea si pentru intregul bebelus din dotare. Inainte era facut cu lapte de bivolita dar acum Loredana il face cu lapte de magarita si pudra de mimoza. E o minunatie de sapun!

4. Crema de fata
In principiu nu prea mai folosesc. Ocazional mai pun 1/2 lingurita de ulei de floarea soarelui presat la rece. Sau ca sa ma rasfat dupa baie, am o emulsie antirid tot de la Luthelo (nu, nu ma streseaza ridurile, nu mi-e frica de ele, dar crema are un miros subtil si placut. E pentru ten mixt asa ca yay! Plus nu am fost atenta cand mi-a aratat-o Loredana la un targ. Mi-a placut senzatia pe piele si am luat-o. Abia acasa am vazut ca e antirid, bwahahahaha!)

5. Sampon
Foloseam un sampon cu plante, rusesc, foarte fain. Dar de cand am nascut am vrut sa schimb cu ceva mai simplificat. Asa ca am apelat tot la Luthelo. Folosesc sampoanele solide Neem (antimatreata) sau Gingi (par cret). Amandoua sunt spectaculoase. Ma distreaza ca fac la fel de multa spuma ca un sampon lichid si dupa ce ma clatesc, imi scartaie parul ca vasele din reclamele pentru detergentul de vase. Nu ma mai complic cu balsam de par...poate doar daca intentionez sa-mi tin parul despletit...dar s-a cam dus distractia asta de cand 2 manute mici imi apreciaza buclele.

6. Pasta de dinti
Am o relatie de love-hate. Imi place senzatia mentolata dar am observat ca am o tehnica barbara de spalat pe dinti care se lasa cu gingii facute praf. In sarcina s-a accentuat figura, asa ca am apelat la argila. Simpla. Pulbere. Da, ma spal cu noroi (bufniri in ras acceptate). Si sa vezi ce finut ma spal pe dinti. De zici ca mi-am domesticat mana si periuta. Iar rezultatele sunt faine. Brusc, spalatul pe dinti e mai zen, dureaza mai mult de 1 minut (3-4...eheee) si sangerarea e oprita de argila. Se mai intampla, dar nu asa de hardcore. Daca as vrea, as putea pune o picatura de ulei de menta....dar mi-e lene, asa ca din cand in cand mai folosesc pasta de dinti obisnuita, de dragul gustului.

7. De-ale fetei
Ma machiez rar. Dar cand o fac, am rimel si un creion dermatograf de la Alverde (marca eco-bio-tralala de la DM). Cand o sa am nevoie de ceva mai mult, tot de acolo o sa-mi iau.

8.De-ale casei
Am inceput sa folosesc nucile de sapun. Mare treaba, zau! Sunt usor de folosit dar e cam anti-reclama recomandarea de a folosi 8-10 jumatati de nuci la o spalare. Nu faci nimic cu asa de putine. Poate doar sa-ti speli sosetele. Nu tata, eu pun cam cat pumnul meu (strans...ma refer la volum), intr-un saculet textil. Plus 1 lingura de otet in recipientul pentru balsam al masinii de spalat. Cica ajuta. Ideea e urmatoarea: la 30-40° poti folosi nucile de 2 ori. La 60-90°, o data. Asa mi se pare mie ca e eficient. Acuma nu va asteptati la minunile din reclamele cu Dero sau Ariel. Nucile nu au inalbitor optic. Si nici alti balauri parfumati sau neparfumati. Dar in schimb ai haine curate.
Din nucile folosite, umbla vorba pe net ca ai putea sa faci detergent de vase...ma tenteaza sa incerc...
Pana atunci, detergentul meu de vase este un detergent pentru biberoane de la Frosch (si nici macar nu folosesc biberoane). Dar imi place ca nu are miros. Yay!

In rest, parfumurile mele zac intr-o cutie de 1 an de zile, ca un dragon ce hiberneaza intr-o pestera.

Ma bucur de alegerile mele "0 - 0,1 miros". Cred ca nu ma mai intorc la produse parfumate si cu zeci de ingrediente. Ma simt mai bine stiind ca impactul meu asupra mediului e diminuat chiar si cu o virgula. Serios! Nu am pretentii mari de la mine. Orice pas, cat de mic, e bine facut.

Si dupa cum bine ati observat, sunt fan Luthelo. Sunt de-pen-denta. Produsele Loredanei sunt de o calitate excelenta si ador faptul ca sunt create de ea. Pune asa de mult suflet in munca ei incat am vrut sa ii spun MULTUMEEEESC! Ii sunt tare recunoscatoare si ii sustin afacerea plina de iubire, Luthelo.

Ocupatia mea? Pazesc somn de bebelus

Imi place sa scriu. Acum scriu incet, cu degetul mare de la mana stanga. Imi place sa dorm. Acum nu pot sa dorm. Sta lipit de mine bebe. Isi sprijina corpul mic si cald de pieptul meu. Se foieste destul de des. O data la 3-4 min. In curand se va trezi din somnul "de noapte". Mana mea dreapta sta pe pieptul lui si simt reverberatiile inimioarei lui cum imi gadila degetele. De la 7 jumate dimineata ii pazesc somnul. Am sperat sa mai adorm, dar mica lui agitatie de pe o parte pe alta ca si cum l-a pus cineva pe o plita incinsa, ma tine treaza. Bine ca am telefonul in mana. Macar daca imi vine o idee buna, o scriu. Altfel, pana ii schimb scutecul si ma spal pe maini, dispar ca prin ceata toate ideile geniale care imi vin cat ii pazesc somnul.
Sunt 8 luni jumate de cand ii "pazesc somnul". Si lui ii e bine. Dar somnul meu de acum e varianta "Lara Croft" a somnului de dinainte de bebelus. Reprize scurte, intense. Vise scurte. Colorate. Si creierul a zis "f#@k this".
Survival Mode - Activated.

Ne amuzam in soapta. Bebe doarme. :))))

Alte 7 idei esentiale despre alaptare

Alaptarea parca nu mai este un lucru atat de natural. Nu mai vedem peste tot mame cu copii in brate, hraniti la san. Bebelusi, hai treaca mearga. Dar copii de 1-2 ani....3-4 ani...soc si groaza. Massmedia sustine in schimb biberonul si laptele praf. E ok, sunt de acord. Din laptele matern nu ai cum sa faci bani.  Dar vorbim despre hrana artificiala ca o a 2-a varianta....nu prima si in nici un caz nu singura. Alaptarea este baza. Ar trebui. Ar trebui sa fie exclusiva in primele 6 luni de viata a bebelusului si ar trebui sa continue pana la 2 ani si apoi cat isi mai doreste mama si copilul. Ar trebui.

In primul meu articol am vorbit despre 10 idei esentiale despre alaptare. Practic startul si pasii practici. Informatii pe care orice mamica cu bebe in burtica  ar trebui sa le cunoasca. Sa i le dea medicul de familie si sa le primeasca in maternitate.

Acum vreau sa adaug alte 7 idei care completeaza tabloul alaptarii. Sunt lucruri de care m-am lovit in primele 8 luni de alaptare si care mi-as fi dorit sa le stiu dinainte.

1. Canalele blocate
La vreo luna jumatate in aventura alaptarii, m-am trezit cu canale blocate la un san. Dupa vreo 5 zile, am reusit sa le deblochez. Apoi in urmatoarele luni mi s-a intamplat, la acelasi san de aprox 16 ori. Am ajuns sa indentific cauza si sa simt inca dinainte sa apara blocajul. E ca o furnicatura subtire si ascutita. Lecitina m-a salvat. Si suptul bebelusului cat mai des posibil la acel san. Au mai ajutat atasarea in primul rand la sanul cu probleme, masajul, compresia sanului si presiunea, ca si cum as vrea sa imping din spate un bob de mazare printr-un pai, in timp ce bebe sugea. Am mai incercat aplicarea de caldura locala inainte, foile de varza dupa o sesiune de supt, masajul cu samburi de cirese calzi, intr-o soseta, pe san, pe blocaj, dusul cald inainte de supt si alaptarea in diferite pozitii. Dar astea nu au fost variante sustenabile cu un bebe mic...nu aveam timp sa fac toate lucrurile astea. Cineva mic trecea rapid de la primele semne de foame la plans disperat. Le faceam, dar cand apucam. Imi era frica de mastita si speram din tot sufletul sa nu ajung acolo. Din fericire am rezistat eroic. Cel mai mult am stat 7 zile cu un canal blocat si la un moment dat tot s-a deblocat, fara febra si alte nebuneli. Am urmat tratament de lunga durata cu lecitina din soia sau din floarea soarelui, pana cand s-a reglat lactatia si nu mi s-a mai intamplat sa se blocheze.
      Ultima ora mi s-a intamplat cand avea bebe 7 luni, din cauza ca atunci cand sugea mi-am indoit cumva sanul din cauza pozitiei pe care o aveam. Era noapte, eu ametita de somn si neatenta. In 2 ore ma trezesc ca simt in san o furnicatura. Dimineata am simtit canalul blocat. Am luat doza maxima de lecitina ptr asa ceva timp de 2 zile (1 capsula 1200mg de 4x/zi) si intr-o zi jumate a cedat. Am mai luat 2 zile, 1 capsula/zi si asta a fost.

2. Perla de lapte
Perla de lapte nu e o bijuterie...e o consecinta a canalelor blocate recurente. Eu am avut multa rabdare, nu am umblat la ea si dupa vreo...3 saptamani, bebe a spart-o in timp ce sugea. Nu a durut niciodata si de fiecare data dupa ce termina masa, mai scoteam o picatura de lapte pe care o masam peste perluta apoi lasam la aer sanul sa se usuce.  S-a vindecat de la sine. Se poate sa fie atat de simplu. Chiar daca mi s-a intamplat de 5 ori. Mai ca imi faceam sirag :)))))

3. Consilierii in alaptare.
Sau cum le zic eu, Dumnezeite pe pamant. Am un respect fenomenal pentru ele. In Sibiu, sunt Corina David si Stefania Samarghitan. Cu Stefania am vorbit la telefon la primul episod de canale blocate. Sfaturile ei au fost lege pentru mine. Corina m-a ajutat online, la intrebarile pe care le aveam despre alaptare, mai ales prin grupul de sustinere de pe FB.

4. Grupurile de sustinere in alaptare de pe Facebook
Aceste grupuri sunt mana cereasca pentru o mama la inceput si sunt un partener de nadejde pentru toata perioada alaptarii. Sunt moderate de consilieri in alaptare si primesti sfaturi de la mamici care trec fix prin ce treci si tu. Afli variante posibile la problema ta, solutii salvatoare si multe vorbe de incurajare. Pentru ca acolo chiar se pune cel mai mare accent pe un start bun, alaptare exclusiva pana la 6 luni, pana la 2 ani in paralel cu diversificarea si apoi cat vrea cuplul mama-copil. Sunt mamici care isi povestesc aventura alaptarii, care au trecut prin dureri si au rezistat. Sunt mame victorioase si sunt o inspiratie. Este comunitatea de suport de care avem nevoie, ca sa combatem toate sfaturile neavenite, de la alte mame care din diferite motive au renuntat inainte de vreme. Nu le judecam, au avut motivele lor si ca orice mama, vor sa faca ce e mai bun pentru copilul lor. Dar asta nu e un motiv sa sabotezi prin nestiinta procesul de alaptare a unei alte mamici care e la inceput. Daca nu ai trecut printr-o experienta asemanatoare, cu succes, atunci nu ai de ce sa dai sfaturi. Mamica nu are nevoie de o poveste despre cum renunti, ci despre cum reusesti sa continui alaptarea, in ciuda obstacolului aparut.

5. Suportul din partea familiei
Sotul si mamele. Ei sunt cele mai importante piese. Daca mama se bucura de intelegere si sustinere in cadrul familiei, alaptarea are sanse si mai mari. Opusul, este la fel de valabil.
Sotul este ancora mamei. Daca el are incredere in sotia lui, in instinctele ei, in puterea ei, si ea va avea incredere in ea. El este scutul ce o protejeaza in fata celorlalti care vin cu pareri pe care nimeni nu le-a cerut. Ea este in cea mai sensibila si vulnerabila stare in care va fi vreodata. Acum sotul are oportunitatea sa fie cavalerul in armura stralucitoare care o apara de balaurii cu zeci de capete. In cateva luni, ii revine increderea in ea, replicile usturatoare si care pun la punct. Iar alaptarea ajuta. Pentru ca succesul alaptarii, reprezinta validarea suprema din partea Mamei Naturi. In capul nostru asa e. Iar esecul, renuntarea, vine cu un pachet imens de emotii, de dezamagire, in care daca se intampla, mama are nevoie de la fel de multa sustinere. Pentru ca e unul din cele mai dificile ganduri. Sa crezi ca nu esti indeajuns, ca organismul tau te-a tradat...si alte ganduri grele, ca niste pietre care te trag la fund. Sa accepti aceasta noua realitate si sa speri ca nu il influenteaza intr-un mod negativ pe bebe lipsa laptelui matern. E fenomenal de dificil si o sustinere puternica face diferenta dintre aparitia sau lipsa depresiei.
Mamele proaspetei mamici. Ele sunt o alta baza. Emotionala si fizica. Acum ma refer strict la rolul lor in sustinerea alaptarii. In mod ideal, ele isi vor prezenta in detaliu experienta alaptarii si vor oferi sfaturi. Multe. Se vor comporta asa cum mamele lor s-au comportat la randul lor cu ele. Este un tipar pe care il repetam inconstient. Daca au incredere in fiica si nora lor, lucrurile decurg ca unse. Daca nu au incredere si "stiu ele mai bine", atunci trebuie sa intervina sotul si sa medieze. Iar noua mama, are nevoie sa fie bine informata, la curent cu recomandarile oficiale si cu argumente limpezi. Pentru ca nu se mai face cum se facea pe vremuri. Pentru ca acum mamele au timp sa stea cu copii lor, sa ii lase sa suga toata ziua. Nu trebuie sa se intoarca la lucru dupa 3 luni. Miturile de alaptare, traditionale, sunt 99% desfiintate. Cu argumente stiintifice. Si munca de convingere trebuie inceputa inca din timpul sarcinii. Ultimul lucru care iti mai trebuie e sa te lupti cu alte mame ca sa alaptezi. E corpul si copilul tau. E experienta ta. E decizia ta. E vremea ta.

6. Alaptatul in public
Din fericire, in Romania oamenii nu prea au tupeu sa se ia de o mama care alapteaza in public. Daca esti finuta si nu te afisezi ostentativ, esti lasata in pace. Daca ridica cineva gura, i-o inchizi scurt pe 2. E mai usor sa iti versi frustrarea pe un strain decat pe cineva din familie. Asa ca nu-ti fie teama sa iti iei apararea. E un exercitiu bun. Dar cum spuneam, majoritatea se rusineaza si intorc privirea sau zambesc, apreciind curajul mamicii. Eu imi doream mult sa fac asta, pentru ca reprezinta un pas mare pentru mine. Este o iesire din zona de comfort si este un drept pe care il am ca mama si un drept pe care il are copilul meu, de a fi hranit cand are nevoie. Iar atunci cand stiu ca sunt indreptatita sa fac ceva, ma duc pana in panzele albe. Mai ales cand vine vorba de copilul meu. Rrroar! :))))

7. Medicul de familie
Acesta este un subiect sensibil. Pentru ca in cazul meu, doctorita este bivalenta. Sustine alaptarea, har Domnului. Dar la cel mai mic obstacol, mi-a recomandat suplimentare cu lapte praf. Acuma, pentru ca eu eram din start constienta ca orice supliment sare o masa de lapte matern si devine un cerc vicios, am zis "Pas! Nu, mersi.". Cand m-a vazut ca fac compresia sanului mi-a zis ca nu ar trebui sa fie nevoie si a vrut musai testul cantarului. Adica sa ii dau sa suga si sa vedem cat a supt. Din fericire, sotul meu era cu mine. A stat cu ochii pe ceas. Si doctorita s-a grabit, mi-a zis stop mai repede decat incheia bebe o masa la un san (atunci dura vreo 40 de min o masa, ambii sani, oferiti si de 2-3 ori fiecare, cu compresie). Era innebunita ca nu e bine cum fac. Sotul i-a atras atentia ca nu e concludent testul. Eu i-am spus ca atata timp cat el creste in greutate constant mentinand percentila eu nu-mi fac griji si in final a cedat. Ne-a lasat in pace dupa ce i-am zis ca tehnica mea era recomandata de consilierii in alaptare. Ca apoi, la 6 luni cand incepeam diversificarea, ma intreaba daca am alaptat exclusiv. I-am raspuns "Da, bineinteles." Iar a zis sincer, " Felicitari! E excelent". Sa-mi pice fata....

In concluzie, dragi viitoare si actuale mamici, avem nevoie una de alta. Toate ne dorim ce e mai bun pentru copii nostri si suntem mai puternice decat credem. Bebelusia este o provocare pe toate planurile si o oportunitate sa crestem ca indivizi. Invatam sa lucram in echipa (inca nu-mi iese dar ma straduiesc), sa iubim neconditionat, sa ne luam apararea si sa ne autocunoastem in ipostaze cu totul noi. E greu, iar deprivarea de somn face totul sa fie si mai greu. Dar daca avem rabdare unii cu ceilalti, si cu puiul de om care se adapteaza incet incet la lumea asta mare, o sa gasim motive sa fim fericiti si sa apreciem lumea prin doi ochi mici si curiosi pentru care merita tot efortul.

10 idei esentiale despre alaptare

Ca orice proaspata mamica, am fost determinata din start, sa alaptez. Iar asta a insemnat pentru mine sa citesc, sa imi fac temele si sa stiu in ce ma bag. Pentru ca ideea ca "iti vine natural"...e asa, cam apa de ploaie. Pai daca iti vine de la sine...de ce mai putin de 50% dintre mamici mai alapteaza dupa 3 luni si in jur de 12% dupa 6 luni? In Romania. Pentru ca vine natural, nu?

Stiti ce mai vin "natural"? Sfaturi nepotrivite si mituri ca "nu-ti ajunge laptele". Si asta la inceput, in primele saptamani, cand esti vulnerabila, doar ce ai nascut si incerci sa iti faci drum prin furtuna de hormoni din corpul tau. Iar bebe, comoara si sufletul tau, are nevoie de tine la fiecare suflare. Iar tu, ai nevoie de nervi de otel, rabdare si tupeu sa infrunti valuri de sfaturi care vin spre tine, unele bune, dar altele dezastruoase.

Si astfel, vreau sa va impartasesc cateva idei pe care eu le consider esentiale si care m-au ajutat enorm din primele momente cu bebe. Pentru ca sa fii proaspata mamica, inseamna sa integrezi in personalitatea si gandirea ta, noi principii, dupa care sa te ghidezi si care sa te ajute cand nu prea stii ce sa faci. Si zau, senzatia ca nu stii ce faci...o simti aproape tot timpul...

Asa ca ce urmeaza, e din experienta mea, cu dedicatie pentru toate mamele in devenire sau care deja au intrat in joc.

1. Documentarea

Speriata un pic de povestile altor mamici despre experienta lor mai lunga sau scurta de alaptat, despre lucruri ca furia laptelui, rani si canale infundate, mi-am propus sa citesc. Mult. Sa imi pin-uiesc in Pinterest articole despre alaptare, bookmarks in telefon cu linkuri rapide. Articole in romana sau engleza. Carti. Orice am gasit si a rezonat cu principiile si etica mea, am ales sa am la indemana inca de cand eram insarcinata. Si au fost mai mult decat folositoare.
Ghidul pentru alaptare al doctorului Jack Newman - Informatii complete pentru mame si specialisti este probabil cea mai importanta carte pe subiect.
Site-uri de la noi cu informatii pertinente:
inbratelamami.ro
alapteaza.ro
attachmentparenting.ro
totuldespremame.ro

Engleza:
La Leche League
KellyMom
breastfeedinginc.ca - dr. Newman
AskDrSears

2. Sa alaptezi, e decizia ta si doar a ta.

Ma bucur ca din timpul sarcinii, am fost foarte hotarata sa alaptez. Indiferent ce s-ar intampla, sa dau tot ce pot. Eu am ales acest rol si mi-l asum. Asta e probabil cea mai importanta piesa. Sa alaptezi, este alegerea ta. La fel cum este alegerea ta, sa te opresti din a alapta. In primul rand, vorbim despre corpul tau, si doar tu ai dreptul de a face alegeri pentru el. Nimeni altcineva nu are dreptul sa te forteze sa iei o decizie pentru corpul tau. E important sa tii minte acest detaliu pentru ca poate face diferenta intre a refuza cu hotarare un sfat neavenit sau a ceda din teama de a nu rani vreun orgoliu.

3. De 3x lapte matern: trup, suflet si imunitate.

Pe langa factorul nutritiv si emotional, extrem de mult a cantarit si factorul imunologic pe care il confera laptele matern. Am inteles ca asta e metoda Mamei Naturi de a-i face o tranzitie cat mai usoara puiului de om, in lumea mare. De ce sa-l las sa se descurce singur? Are o viata intreaga sa fie independent si sa isi asume consecintele propriilor alegeri. Misiunea mea acum, e sa ii dau toate sansele ca sa isi traiasca o viata sanatoasa. Stiu ca sistemul imunitar este influentat enorm si de mediu dar acolo nu prea am nici un control. Insa alaptarea, tine de mine, e in mainile mele.
Bonus: cu cat alaptezi mai mult, cu atat laptele e mai concentrat in anticorpi care iti protejeaza puiul de boli.

4. Sanii in sarcina stiu ce au de facut. Nu trebuie sa ii pregatesti in prealabil.

Ai incredere in corpul tau. Genetic vorbind, corpul tau poarta experienta tuturor mamelor purtatoare de copii de pe linia ta genealogica. Stie exact ce are de facut. Fara sa fie nevoie de interventia ta speciala. Daca totul merge bine. Ah si sanii, sunt pregatiti sa alapteze din semestrul al 2-lea de sarcina. Da da, chiar daca bebe ar veni prematur, corpul tau e pregatit. Ah si stimularea sfarcurilor ca sa ii "intaresti"? Nu este necesara si iti poate provoca aparitia unor contractii, mai ales cand esti in al 3-lea trimestru. Mai lasa-l pe bebe in cuptor si nu-l bazai.

5. Ai nascut. Primul pas pentru alaptare: pune-l pe bebe la san. Cat mai repede.

Ora magica, nu degeaba e numita ora magica. Puiul stie sa se ataseze singur inca din primele secunde de viata extrauterina. Eu am nascut natural si l-am pus la san in 30 de minute dupa ce l-am nascut. S-a atasat perfect si a luat primele guri de colostru, pana a adormit. A fost....wow!
Cezariana? Mai ales aici e foarte important. Cat mai repede posibil. Si cat mai mult. Corpul nu percuteaza la fel de repede ca ai nascut si ca a venit momentul sa elibereze colostrul (care s-a strans deja in sani de cateva luni). Asa ca stimularea facuta de bebe prin supt este trucul magic pentru pornirea lactatiei.
Nu este capat de lume daca primeste o portie - doua de supliment....dar daca il vei tine langa tine, si la fiecare foiala sau scancit, pac! sanul in gura, o sa fie toootul bine.

6. Atasarea. Sau cum ia bebe sanul in gura.

Elementar! O atasare optima= transfer de lapte eficient. Bebe relaxat, plin, adormit. Fara rani. Da, fara rani. Ranile apar datorita unei atasari gresite. Te doare? E semnul clar ca bebe nu tine bine in gura sanul.
Dar cum? Bebe trebuie sa aiba gura pliiina cu sfarcul si parte din aureola(aici depinde cat de mare e) Gura larg deschisa. Buzele pe san, vizibile. El inghite atunci cand face o miscare ampla de maxilar. Miscarile scurte (suzetarea) sunt pentru a stimula eliberarea laptelui. Miscarile ample, pentru a inghiti. Foarte important: bebe nu "trage" laptele. Prin miscarile de maxilar si limba, el stimuleaza centri nervosi care transmit informatia catre corp, sa elibereze lapte. De aceea e atat de importanta atasarea. O atasare ok = eliberare optima de lapte.

7. Alaptarea se face la cererea bebelusului.

Copilul stabileste cand e ora de papa. Pentru ca el stie cand ii este foame. Laptele matern se digera in maxim 2 ore. Se poate si mai repede. De aici senzatia de la inceput ca stai toata ziua sa alaptezi. E perfect normal. Extenuant? Clar! Dar normal si esential pentru a-ti putea invata corpul sa se adapteze la nevoile bebelusului tau. Un copil va papa exact cat are nevoie, nici mai mult, nici mai putin.

8. Puseele. Piatra de temelie si rezistenta.

Puseele sunt adevarate si fac parte din procesul natural de adaptare. Ce se intampla: bebe trece printr-un boost de crestere, cu achizitii fizice sau mentale....sau amandoua. Nevoia de papa creste si iti arata asta prin suptul aparent "non stop" timp de 1-2 zile...uneori mai mult dar maxim 1 saptamana. Partea buna e ca prin ultra stimularea sanilor, lactatia creste exponential. Partea mai putin buna? E obositor pentru tine. Dar nu-i nimic nou sub soare nu? Important e sa nu cedezi tentatiei de a-i da supliment cu lapte praf. Nu-i este fenomenal de foame....doar ii imprima corpului tau noua nevoia de mai multa hrana. Si corpul tau se adapteaza perfect. Ai rabdare.

9. Reglarea lactatiei.

La un moment dat, lactatia se regleaza. Adica nu iti mai simti sanii plini de lapte si nici nu mai curg in timp ce alaptezi (din celalalt san, evident) sau cand iti auzi copilul plangand (desi nu e o regula fixa). Deja corpul tau a inteles cum merge treaba si produce lapte in timp real. In timp ce bebe suge. Da, e atat de incredibil! Nu mai este necesar sa stocheze laptele in sani pentru ca este incredibil de adaptabil. Asta inseamna ca sanii nu se mai fac tari/plini si vor fi moi, ca si cum ar fi goi. Dar sanii nu sunt niciodata 100% goi. Tocmai pentru ca mereu este produs lapte. Sa spunem ca ramane lapte in sani....aprox 20% din capacitatea lor. De aceea oricand vei incerca sa "mulgi un pic", va iesi lapte. Deci poti rasufla usurata...nu ti-ai "pierdut" laptele.

10. Sabotarea lactatiei

Iti sabotezi lactatia de fiecare data cand ii dai copilului tau "supliment" de lapte praf. De ce? Pentru ca "sari" o masa de la san. Si corpul zice: "Aaah, ok. Inseamna ca pot sa incetinesc productia pentru ca nu mai e nevoie de atat de mult". Si intri intr-un cerc vicios pentru ca, natural, lactatia scade, treptat, si o sa iti dai seama ca incepi sa suplimentezi tot mai mult cu lapte praf. Care dupa cum spuneam, nu-i capat de lume....dar anticorpii? Copilul este tot mai privat de protectia naturala impotriva microbilor, bacteriilor si virusilor. Imi pare rau dar asta ii lipseste laptelui praf...
Eu sunt un copil care am crescut cu lapte praf de la 2 luni jumate. Mama a facut mastita si dupa 2 operatii a trebuit sa intrerupa alaptarea. Vorbim despre 1988. Ea nu ar fi vrut dar asta a fost. Nu sunt impotriva laptelui praf....sunt in schimb impotriva suplimentarii cand acest lucru nu este necesar.

Si tot in aceasta categorie este tetina de biberon si suzeta. Scumpa, dulce suzeta. Nu e obligatoriu dar se poate intampla, ca pentru bebe sa se produca o confuzie intre sfarc si suzeta. Concret? Sa inceapa sa suga mai "brutal" si sa iti provoace rani. Si nu ar fi pacat? Sa suga atat de bine si finut si apoi sa ai probleme in alapta datorita unei bucati de silicon? Eu nici nu am incercat sa ii dau suzeta. Sunt 24/24 cu el si ii ofer sanul de fiecare data cand cere. Da, pot sa spun ca sunt si "suzeta lui". Uneori, la somnurile de peste zi, daca nu il port in wrap, atunci stau langa el in pat si  pentru anumite perioade de timp...mai ales in somnul superficial, ma suzeteaza. Nu ma deranjeaza. Pentru ca nu doare. Si lui ii e bine asa. Iar eu ii pot oferi asta. Daca as avea 2 copii nu stiu cum as aborda situatia dar momentan ma bucur plenar de primul meu copil. Si asta inseamna sa fiu si suzeta lui.

Vroiam sa ma opresc la 10. Asa ca va las cu 10 momentan si impart articolul in 2.
O sa ating subiecte ca probleme peste care am trecut cu succes, consilieri in alaptare, grupuri de sustinere in alaptare de pe Facebook, alaptatul in public, si mai ales, suportul din partea familiei.

Plus, un mic bonus despre medicii de familie si de ce cred ca mamicile care alapteaza sau isi hranesc puii cu lapte praf, ar trebui sa fie mai ingaduitoare si mai blande atunci cand cer sau ofera sfaturi....

Citeste continuarea in alte 7 idei esentiale despre alaptare

Biscuiti? Biscuim, Maria ta!

Astazi mi-am facut biscuiti din banane si fulgi de nuca de cocos. Si atat. Singura completare: yum!

Imi place si ma distreaza sa incerc retete noi de dulciuri si rontaieli, cat mai simple cu putinta. Mai ales daca nu au zahar. In general, banana este un inlocuitor minunat de "dulce" si ne intelegem foarte bine. Cand am dat de reteta asta de biscuiti, nu am stat mult pe ganduri. Am asteptat sa se faca mai rece afara, ca sa nu incing bucataria de la cuptor.Azi a fost ocazie perfecta pentru ca in Sibiu e innorat si doar 16 grade. Asa ca am deschis geamul la bucatarie si am dat drumul cuptorului.

Biscuitii sunt moi si molfaiciosi, potrivit de dulci, cu aroma exotica a bananei pe fundal. Numai buni sa uiti de tine pentru cateva minute de rasfat. Si pentru ca sunt atat de simpli si de usor de facut, sunt ideali pentru mamici cu copii (dar nu chiar bebelusi, din cauza fulgilor mici de cocos).

Reteta (8-10 biscuiti 5 cm diametru):
Incalziti cuptorul in prealabil la 180 grade, aprox. Tapetati tava cu hartie de copt pe care o ungeti un ulei sau unt. Eu am folosit un pic de ulei de cocos.

Ingrediente:

• 1 banana bine coapta (e mai dulce)
• 3/4 cana (de cafea) fulgi de cocos

Se face un piure cu blenderul vertical. Si atat. Simplu nu?

Faceti niste discuri din amestec. Le puteti face si mai mari de 5 cm, cu o grosime de 5 mm. Nu am incercat sa le fac mai groase. Puteti adauga si niste scortisoara, sau stafide, poate chiar si cacao, dar mie mi-au placut cel mai mult  asa simpli.

Se lasa la cuptor pentru 30 de min, pana cand devin biscuiteii aurii pe margine. Aveti grija sa nu se arda. Mai bine puneti tava in partea superioara a cuptorului si verificati o data la 20 de min, si inca o data la 30 min, ca sa nu aveti surprize neplacute. Toate ajustarile astea le faceti in functie de cuptorul vostru.
Enjoy!

Spalatul ZEN al vaselor

De cand ma stiu, spalatul vaselor a fost pentru mine o corvoada. Nu mi-a facut niciodata placere si ma dispera cumplit ciclul vicios, spalat-murdarit-spalat-murdarit. Nici nu am cunoscut pe cineva care sa anunte sus si tare ca este un fan. Unii sunt indiferenti dar majoritatea dintre noi suntem victimele lichidului de spalat vase, al murdariei inmuiate in prealabil (sau nu) si al izvorului nesfarsit de vase si cani si oale si cratite....

Cand eram mica, aveam o zi din weekend in care spalam toate vasele care se murdareau in cursul acelei zile. Am crescut, am plecat de acasa la facultate si am intrat intr-o relatie “toxica” cu spalatul sus-numitelor. Atat de “toxica” incat am plecat din garsoniera pentru 2 saptamani si am uitat vasele murdare in chiuveta. Cand m-am intors, am fost intampinata de un fel de Lume a Furnicilor, in mijlocul Festivalului de Dans al furnicutelor-printi si printese (cele cu aripi). Erau peste tot in bucataria mea mica. Am incercat sa le scot afara pe majoritatea, le-am intoxicat pe unele si din frustrare, am mai si aspirat cateva. Dupa 4 zile de “inchizitie”, am scapat de ele. Bine ca nu citisem inca “Furnicile” de Bernard Werber ca probabil mi-ar fi fost si mai multa mila si cine stie ce as fi incercat sa fac.  

Acesta a fost unul din momentele de apogeu. Urmatorul a aparut ca o maxima frustrare pe care o tineam in mine cu dintii, cand m-am mutat cu prietenul meu, actualul sot. M-au apucat pandaliile si amintirile din copilarie.

Vedeti voi, mititica fiind, vedeam in mama frustrarea spalatul zilnic al vaselor. Si frustrarea si mai mare ca niciuna (eu sau surioara mea), nu ne ofeream nici in ruptul capului sa o ajutam. Asta e motivul pentru care a si impus regula cu o zi din weekend. Acuma serios, cine era nebun sa se ofere voluntar pentru cea mai plicticoasa activitate din casa. Mai bine stergeam praful sau periam covoarele de par de catel decat sa spal vase. Bine, recunosc, nu ma prea ofeream voluntara nici pentru astea.

Si la frustrarea mamei, adaugam si faptul ca tata spala vase....rar. Foarte rar. Si mereu mi se parea ca el ar fi trebuit mai degraba sa o ajute...de ce noi? Micile si inocentele copile? Nu nu, e mai bine sa aruncam pisica in curtea celuilalt. Asa nu ma mai simteam vinovata ca nu o ajutam pe mama. (Cu toata vinovatia si tot nu ma ofeream voluntara, ca sa nu-i dau satisfactie. Da, ati ghicit, eram deja adolescenta).

Sa revenim la viata de adult in devenire. Inca la facultate, nu lucram, aveam timp. Stateam pe acasa la prietenul meu, si aveam timp sa spal vase. Si ma dispera. Spala si el, normal, dar mai putine ca mine, pentru ca el chiar mergea la servici, nu ca altii....ahem....Dar in capul meu, cumva m-am trezit ca ma indentific cu imaginea de “victima, care exagereaza, ca nu o ajuta nimeni, vai vai, saraca de mine”. Imi tot plangeam de mila cand ma uitam la muntele cu varf de vase care imi facea cu ochiul din chiuveta. Pe unde pui ca m-a tras curentul feminist si vedeam spalatul vaselor ca si cum imi baga cineva pe gat eticheta de casnica, enervandu-ma in proces. Vroiam independenta, libertate, putere femeilor! Sa nu mai spele vasele vreodata!

Bun, nu a durat foarte mult pentru ca incepeam sa ma satur de palavrageala din capul meu din timpul petrecut cu vasele vietii. Asa ca am luat o hotarare masiva.

Zero ganduri = Zen Andrada

Nu mai mai gandesc la nimic. Daca gandurile sunt problema, pai sa le punem pe silentios. Eram foarte constienta ca va fi greu, dar cu exercitiu, am reusit. Sa va explic procesul.

L-am descoperit pe Thich Nhat Hanh, un calugar buddhist care a ales sa transmita lumii arta de prezenta constienta, sau mindfulness. Sa fii mindful, inseamna sa aduci constiinta in momentul prezent, sa fii atent la tine, la mintea ta, la corpul tau. Practic, sa iesi de pe pilot automat, si sa fii, din aceasta prezenta constienta, participantul activ al vietii tale, cu potentialul de a alege in fiecare secunda, ce sa faci, sa zici, sa asculti, sa simti. Sa iti observi gandurile, cum se deruleaza non-stop, si sa alegi sa le opresti, sa-ti muti atentia de la ele, atunci cand vrei tu. Sa nu mai fii sclavul propriilor tale ganduri si emotii.

El are doua citate foarte relevante pentru provocarea mea:

“In timp ce speli vasele, ar trebui doar sa speli vasele, ceea ce inseamna ca in timp ce speli vasele, sa fii perfect constient de faptul ca speli vasele. Initial, asta poate sa pare un pic ridicol: de ce sa pui asa de multa concentrare pe un lucru atat de simplu? Dar exact aceasta este ideea. Faptul ca stau aici si spal aceste boluri, este o realitate minunata. Sunt eu insumi, imi urmaresc respiratia, constient de prezenta mea si constient de gandurile si actiunile mele. Nu exista nici o sansa sa fiu rascolit fara judecata, ca o sticla aruncata de colo-colo de catre valuri.”

“Pentru mine, ideea ca a spala vasele este neplacuta, poate sa apara doar atunci cand nu o faci. In momentul in care stai in fata chiuvetei, cu manecile suflecate si mainile scufundate in apa calda, este chiar destul de placut. Imi place sa imi acord timp pentru fiecare vas in parte, sa fiu perfect constient de vas, de apa, de fiecare miscare a mainilor mele. Stiu ca daca ma grabesc ca sa pot manca desertul mai repede, timpul pentru spalatul vaselor va fi neplacut, chiar nemeritat de a fi trait. Si ar fi pacat, pentru ca fiecare minut, fiecare secunda a acestei vieti este un miracol. Vasele in sine si faptul ca eu sunt aici, spalandu-le, este un miracol.”

Asa ca imediat, m-am dus la chiuveta si am dat drumul la apa sa curga. Am luat cana care astepta sa fie spalata si mi-am bagat mainile in apa. Am simtit caldura apei, foarte placuta si moale. Am luat buretele pe care am pus lichidul de vase, care apropo, miroase frumos a rodie. Am luat cana in cealalta mana si cu grija, am inceput sa mangai cana cu buretele, spaland usor urmele de lapte cu Inka intarite de cateva ore. Am revenit de cateva ori si apoi am clatit cu atentie.

Concluzia mea

In timp ce spalam cana, nu mi-a aparut nici un gand. Simteam doar placerea de a fi cu mainile in apa, ca un copil care se balaceste. Era liniste si era multa blandete in mine. Respiram incet, inspiram, expiram, si eram recunoscatoare pentru acel moment. M-am simtit calma. Mi-am dat seama ca pot sa fiu recunoscatoare pentru un lucru aparent plictisitor. Faptul ca puteam sa il fac, si sa ma bucur de el, a venit ca o usurare. Si mi-a schimbat felul in care gandeam. Uimitor, dar a fost destul un singur moment, ca de la el, sa extrapolez la toate “treburile casnice” senzatia de eliberare de frustrare.

Am realizat ca spalatul vaselor, poate sa fie un moment placut. Un moment de-a lungul unei zile, si o oportunitate sa ma bucur de lucrurile cele mai mici. De atunci, m-am eliberat de nevoia de a incarca spalatul vaselor cu tot felul de emotii: nu imi place, nu vreau, ma enerveaza, sunt indiferenta, nu-mi pasa...S-au disipat ca ceata intr-o dimineata. Si dragut e ca nu au mai aparut. Mi-am adus aminte cateodata, mai ales cand povestind cu alte doamne sau domnisoare, care isi eliberau sufletul marturisindu-mi cat se chinuie cand trebuie sa spele vasele. Dar le spuneam si lor, asa cum va marturisesc si voua: Se poate mai bine, mai frumos si mai usor, sa ne bucuram de lucrurile mici. Chiar si de spalatul vaselor!

Despre competitie si cum ajungi sa fii propriul tau erou

Am ascultat recent un discurs de-al lui Alfie Kohn despre competitie. In cuvintele lui, “Competitia este pentru stima de sine, cum este zaharul pentru dinti”. Motivul pentru care ea nu este folositoare, este printre altele ca:

1. Ne incurajeaza sa ne indoim de noi insine. Sa credem ca doar daca ne comparam cu altii, ne putem da seama daca suntem sau nu valorosi.
2. Ne invata ca succesul nostru apare, doar in detrimentul altora. “Ori eu, ori el”. Ceilalti, sunt potentiale obstacole in fata succesului nostru, chiar a fericirii noastre.
3. Toti pe care ii intalnim, sunt potentiali rivali, chiar daca nu a pornit inca “jocul”.
4. Cu cat concuram mai mult, cu atat vrem mai mult. Daca se intampla sa castigam, vrem sa simtim acea adrenalina (de scurta durata), care ne face sa ne simtim importanti, cei mai buni. Daca pierdem, si majoritatea pierdem, pentru ca victoria apartine de obicei unui singur individ, ne simtim tot mai rau. Mai incercam pana cand la un moment dat vom renunta. Dar nu pentru ca ne-am dat seama de cercul vicios in care ne aflam, ci pentru ca am ajuns in punctul in care increderea in propria persoana e aproape 0.

Si lucrurile astea m-au facut sa ma gandesc la propria mea experienta cu competitia. Eu am pornit de mica, de la gradinita, de la un nivel destul de mic de incredere in mine insumi. Nu stiu exact de ce. Familia avea incredere in mine, si imi arata asta zilnic, dar cumva, eu nu ma consideram demna de increderea lor. Vedeam in aproape tot ce faceam ca esuez jalnic si ca nu merit atata incredere. Eram in permanenta competitie cu sora mea mai mica, si simteam nevoia sa demonstrez ca merit sa fiu bagata in seama, valorizata. Eram in competitie cu fiecare copil din grupa de la gradinita, in afara de prietena mea cea mai buna. Si tiparul s-a extins la scoala, liceu chiar si facultate. Mereu in competitie cu cei care erau mai buni decat mine, sau primeau mai multa atentie. Destul de obositor, nu? Si faceam eforturi, imense! Dadeam tot ce puteam ca sa ies in evidenta. Am inteles destul de repede ca sa ma remarc in mod negativ, nu era ok, as fi fost tot timpul pedepsita (cum patea sora mea). 

Asa ca aveam celelalta varianta. Sa ma remarc prin reusite. Asa ca am intrat in competitie cu mine insami. Si a fost dureros de cele mai multe ori. Ma indentificam cu notele pe care le luam (desi nu eram certata pentru notele mele, mi se spunea doar ca trebuie sa invat mai mult data viitoare). Si invatam. Dar mi-am descoperit limite. Care mai rau decat simple obstacole, erau munti. Cum era matematica de exemplu. Nu intelegeam mare lucru si imi era foarte greu sa memorez si sa gasesc repede solutii. Am fost mereu foarte emotiva si totul era pentru mine o emotie. Cifrele erau emotii, adunarile, scaderile le traduceam in emotii sau culori. 1 era negru, 2 era rosu, 3 albastru, 4 mov, 5 portocaliu, imi aduc aminte acum de parca era ieri. In capul meu, neuronii jucau leapsa in loc sa spun repede cat face 6 x 7. Si bineinteles nu intelegeam mecanismul atunci si cei din jur erau taaare frustrati cand incercau cu multa bunavointa sa ma faca sa inteleg cu ce se mananca matematica. Si la istorie de exemplu, care ma atragea, pentru ca o vedeam ca pe o culegere de povesti, nu retineam evenimentele propriu zise. Sau anii. Dar retineam emotia pe care o aveam cand citeam despre un moment anume. Imi aduceam apoi aminte emotia, si din ea, refaceam firul povestii. Nu foarte exact, doar 80% pe acolo. 

Dar in scoala, daca nu dai raspunsul corect, ci doar partial, aproape tot timpul esti un elev mediocru. Iar pentru mine, asta era inacceptabil. Asa ca imi impingeam limitele. Imi aduc aminte cand imi spunea surioara mea, cu multa candoare,“putrezel”, pentru ca stateam mult in casa, citind. In loc sa ies afara sa ma joc cu copii. Dar puteam sa ii explic ca m-am saturat sa ma mai lupt sa ies in evidenta? Sa fug in casa plangand ca nimeni nu vrea sa se joace jocul propus de mine? Sa fiu valorizata de “copii de la bloc” si ca mai bine restrang competitiile in care ma aflu? Nu puteam, pentru ca nici eu nu intelegeam. Stiam doar ca ma doare sa tot ies afara si sa fac parte din turma, fara sa ma pot “decupa” cumva ca cineva cu initiativa, pe care altii sa il urmeze. Pentru ca eu ii admiram pe toti cei care se impuneau, si erau “lideri”, chiar si pe sora mea, care daca nu reusea altcumva, se impunea cu forta. Nu intelegeam ce ii facea pe acei copii, “speciali”. De ce nu puteam sa fiu si eu speciala?

Apoi am ajuns in a 5-a, la Liceul de Arta, unde am ramas pana la sfarsitul clasei a 12-a. In arta mi-am gasit valorizarea, si am avut profesori care au vazut ca am ceva diferit, care trebuie dezvoltat. Si a mers, pentru ca am reusit sa ma exprim mai bine. Vizual, estetic, artistic si in scris (v-am spus ca citeam mult). Dar si acolo este competitie. Tot pentru nota cea mai mare. Pentru primul care stie raspunsul la intrebarea profesorului, pentru cea mai buna lucrare, cel mai bun desen, pentru cea mai buna medie anuala....Norocul meu era ca in ce tinea de prietenii mei, care fiecare era la ceva mai bun decat mine, imi placea sa ii sustin, sa ii incurajez, sa ii ajut cum pot si la ce ma pricep eu. Cu prietenii mei stiam sa colaborez, nu sa concurez impotriva lor. Ma bucuram daca luau o nota mai mare decat mine, pentru ca ii admiram. Si ma intristam daca luau o nota mai mica, pentru ca stiam ca sunt capabili de mai mult si ca poate au avut doar o zi mai proasta. 

Cumva, in ciuda tuturor presiunilor din exterior, de a fi in competitie vesnica, am descoperit ceva. Eram in competitie cu mine insumi, si asta m-a facut sa imi doresc sa ma cunosc si sa ma imbunatatesc. Ii admiram pe cei mai buni ca mine. Nu infumuratii si egoistii. Ci pe cei blanzi si corecti. Pe acei lideri naturali, care te inspira sa vrei sa fii si mai bun. Dar nu in detrimentul altora. Ci in folosul lor, ca sa ii ajuti. Si tot atunci, am invatat ca daca tu nu ai “ceva”, nici nu poti sa dai mai departe. Asa ca am inceput sa strang. Sa vad ce imi lipseste, sa caut. Erau primii mei pasi spre dezvoltare personala. Si cautam sa invat de la oamenii din jur pe care ii admiram. La propriu, mergeam la ei si ii intrebam, “Tu cum faci asta?”. Imi primeam mereu raspunsul, si ma gandeam la cum pot sa aplic ideea asta noua, in viata mea.

Eu cred, ca singura competitie care este de folos, e cea in care tu te tratezi pe tine insuti ca pe un partener. In care inveti sa colaborezi cu tine insuti, pentru binele tau, in folosul celorlalti. Nu ca un inamic, pe care trebuie sa-l distrugi, ca sa iesi invingator. Nu. In situatia asta defapt nimeni nu castiga. Toata lumea pierde. Si ramai cu vinovatie, stima de sine – zero si o atitudine de victima, plina de frustrari.

Mi-am dorit toata viata sa fiu speciala, pana cand am fost invatata sa ma vad eu asa. Pana cand mi s-au aratat talentele pe care le aveam oricum in mine. Cand am invatat sa am incredere ca pot sa fac ce imi propun, ce simt si imi doresc sa manifest. Cand am fost invatata sa imi cunosc si sa imi imbratisez emotiile in loc sa ma lupt cu ele si sa incerc sa le controlez. Am avut mereu oameni in viata care au reusit sa ma ajute sa ma descopar, sa ma depasesc, sa devin cel mai bun om care pot sa fiu. Am inteles ca asta e tot ce trebuie sa fac. Si mai ales, am inteles ca singurul fel in care oamenii astia m-au inspirat, a fost iubire neconditionata. Nu au asteptat nimic de la mine, pentru ca imi vedeau deja potentialul si credeau in mine. Iar de la ei, eu am invatat cum sa inspiri pe cineva sa creada in el insusi. Si am inteles, ca desi avem toate raspunsurile in noi insine, avem nevoie si de cineva care sa ne arate unde sa ne uitam si ce sa facem cu atata potential cand il descoperim. Mai ales cand suntem mici si nu intelegem cum functionam, cum functioneaza lumea si noi in ea. 

Mi-am dorit mereu, ca atunci cand voi avea copii, sa fiu un exemplu bun pentru ei. Sa ii pot invata cum sa fie oameni buni si cinstiti, iubitori si intelegatori. Si de mult am inteles, ca singurul fel in care pot sa fac asta, este sa devin eu acel om. Doar asa pot intelege mecanismul, doar asa pot sa le explic si lor cum functioneaza. Dar trebuie sa fiu un exemplu, care traieste ce “predica”. Iar asta e cea mai potrivita aventura pentru mine. Sa devin propria mea eroina.    

Pentru voi ce e competitia? E ceva folositor, sau o sabie cu doua taisuri? Sau competitia ascunde in spate un imens potential de autocunoastere, daca doar ne schimbam perspectiva si felul in care ne raportam la ea? Si daca da, voi cum reusiti?