Spalatul ZEN al vaselor

De cand ma stiu, spalatul vaselor a fost pentru mine o corvoada. Nu mi-a facut niciodata placere si ma dispera cumplit ciclul vicios, spalat-murdarit-spalat-murdarit. Nici nu am cunoscut pe cineva care sa anunte sus si tare ca este un fan. Unii sunt indiferenti dar majoritatea dintre noi suntem victimele lichidului de spalat vase, al murdariei inmuiate in prealabil (sau nu) si al izvorului nesfarsit de vase si cani si oale si cratite....

Cand eram mica, aveam o zi din weekend in care spalam toate vasele care se murdareau in cursul acelei zile. Am crescut, am plecat de acasa la facultate si am intrat intr-o relatie “toxica” cu spalatul sus-numitelor. Atat de “toxica” incat am plecat din garsoniera pentru 2 saptamani si am uitat vasele murdare in chiuveta. Cand m-am intors, am fost intampinata de un fel de Lume a Furnicilor, in mijlocul Festivalului de Dans al furnicutelor-printi si printese (cele cu aripi). Erau peste tot in bucataria mea mica. Am incercat sa le scot afara pe majoritatea, le-am intoxicat pe unele si din frustrare, am mai si aspirat cateva. Dupa 4 zile de “inchizitie”, am scapat de ele. Bine ca nu citisem inca “Furnicile” de Bernard Werber ca probabil mi-ar fi fost si mai multa mila si cine stie ce as fi incercat sa fac.  

Acesta a fost unul din momentele de apogeu. Urmatorul a aparut ca o maxima frustrare pe care o tineam in mine cu dintii, cand m-am mutat cu prietenul meu, actualul sot. M-au apucat pandaliile si amintirile din copilarie.

Vedeti voi, mititica fiind, vedeam in mama frustrarea spalatul zilnic al vaselor. Si frustrarea si mai mare ca niciuna (eu sau surioara mea), nu ne ofeream nici in ruptul capului sa o ajutam. Asta e motivul pentru care a si impus regula cu o zi din weekend. Acuma serios, cine era nebun sa se ofere voluntar pentru cea mai plicticoasa activitate din casa. Mai bine stergeam praful sau periam covoarele de par de catel decat sa spal vase. Bine, recunosc, nu ma prea ofeream voluntara nici pentru astea.

Si la frustrarea mamei, adaugam si faptul ca tata spala vase....rar. Foarte rar. Si mereu mi se parea ca el ar fi trebuit mai degraba sa o ajute...de ce noi? Micile si inocentele copile? Nu nu, e mai bine sa aruncam pisica in curtea celuilalt. Asa nu ma mai simteam vinovata ca nu o ajutam pe mama. (Cu toata vinovatia si tot nu ma ofeream voluntara, ca sa nu-i dau satisfactie. Da, ati ghicit, eram deja adolescenta).

Sa revenim la viata de adult in devenire. Inca la facultate, nu lucram, aveam timp. Stateam pe acasa la prietenul meu, si aveam timp sa spal vase. Si ma dispera. Spala si el, normal, dar mai putine ca mine, pentru ca el chiar mergea la servici, nu ca altii....ahem....Dar in capul meu, cumva m-am trezit ca ma indentific cu imaginea de “victima, care exagereaza, ca nu o ajuta nimeni, vai vai, saraca de mine”. Imi tot plangeam de mila cand ma uitam la muntele cu varf de vase care imi facea cu ochiul din chiuveta. Pe unde pui ca m-a tras curentul feminist si vedeam spalatul vaselor ca si cum imi baga cineva pe gat eticheta de casnica, enervandu-ma in proces. Vroiam independenta, libertate, putere femeilor! Sa nu mai spele vasele vreodata!

Bun, nu a durat foarte mult pentru ca incepeam sa ma satur de palavrageala din capul meu din timpul petrecut cu vasele vietii. Asa ca am luat o hotarare masiva.

Zero ganduri = Zen Andrada

Nu mai mai gandesc la nimic. Daca gandurile sunt problema, pai sa le punem pe silentios. Eram foarte constienta ca va fi greu, dar cu exercitiu, am reusit. Sa va explic procesul.

L-am descoperit pe Thich Nhat Hanh, un calugar buddhist care a ales sa transmita lumii arta de prezenta constienta, sau mindfulness. Sa fii mindful, inseamna sa aduci constiinta in momentul prezent, sa fii atent la tine, la mintea ta, la corpul tau. Practic, sa iesi de pe pilot automat, si sa fii, din aceasta prezenta constienta, participantul activ al vietii tale, cu potentialul de a alege in fiecare secunda, ce sa faci, sa zici, sa asculti, sa simti. Sa iti observi gandurile, cum se deruleaza non-stop, si sa alegi sa le opresti, sa-ti muti atentia de la ele, atunci cand vrei tu. Sa nu mai fii sclavul propriilor tale ganduri si emotii.

El are doua citate foarte relevante pentru provocarea mea:

“In timp ce speli vasele, ar trebui doar sa speli vasele, ceea ce inseamna ca in timp ce speli vasele, sa fii perfect constient de faptul ca speli vasele. Initial, asta poate sa pare un pic ridicol: de ce sa pui asa de multa concentrare pe un lucru atat de simplu? Dar exact aceasta este ideea. Faptul ca stau aici si spal aceste boluri, este o realitate minunata. Sunt eu insumi, imi urmaresc respiratia, constient de prezenta mea si constient de gandurile si actiunile mele. Nu exista nici o sansa sa fiu rascolit fara judecata, ca o sticla aruncata de colo-colo de catre valuri.”

“Pentru mine, ideea ca a spala vasele este neplacuta, poate sa apara doar atunci cand nu o faci. In momentul in care stai in fata chiuvetei, cu manecile suflecate si mainile scufundate in apa calda, este chiar destul de placut. Imi place sa imi acord timp pentru fiecare vas in parte, sa fiu perfect constient de vas, de apa, de fiecare miscare a mainilor mele. Stiu ca daca ma grabesc ca sa pot manca desertul mai repede, timpul pentru spalatul vaselor va fi neplacut, chiar nemeritat de a fi trait. Si ar fi pacat, pentru ca fiecare minut, fiecare secunda a acestei vieti este un miracol. Vasele in sine si faptul ca eu sunt aici, spalandu-le, este un miracol.”

Asa ca imediat, m-am dus la chiuveta si am dat drumul la apa sa curga. Am luat cana care astepta sa fie spalata si mi-am bagat mainile in apa. Am simtit caldura apei, foarte placuta si moale. Am luat buretele pe care am pus lichidul de vase, care apropo, miroase frumos a rodie. Am luat cana in cealalta mana si cu grija, am inceput sa mangai cana cu buretele, spaland usor urmele de lapte cu Inka intarite de cateva ore. Am revenit de cateva ori si apoi am clatit cu atentie.

Concluzia mea

In timp ce spalam cana, nu mi-a aparut nici un gand. Simteam doar placerea de a fi cu mainile in apa, ca un copil care se balaceste. Era liniste si era multa blandete in mine. Respiram incet, inspiram, expiram, si eram recunoscatoare pentru acel moment. M-am simtit calma. Mi-am dat seama ca pot sa fiu recunoscatoare pentru un lucru aparent plictisitor. Faptul ca puteam sa il fac, si sa ma bucur de el, a venit ca o usurare. Si mi-a schimbat felul in care gandeam. Uimitor, dar a fost destul un singur moment, ca de la el, sa extrapolez la toate “treburile casnice” senzatia de eliberare de frustrare.

Am realizat ca spalatul vaselor, poate sa fie un moment placut. Un moment de-a lungul unei zile, si o oportunitate sa ma bucur de lucrurile cele mai mici. De atunci, m-am eliberat de nevoia de a incarca spalatul vaselor cu tot felul de emotii: nu imi place, nu vreau, ma enerveaza, sunt indiferenta, nu-mi pasa...S-au disipat ca ceata intr-o dimineata. Si dragut e ca nu au mai aparut. Mi-am adus aminte cateodata, mai ales cand povestind cu alte doamne sau domnisoare, care isi eliberau sufletul marturisindu-mi cat se chinuie cand trebuie sa spele vasele. Dar le spuneam si lor, asa cum va marturisesc si voua: Se poate mai bine, mai frumos si mai usor, sa ne bucuram de lucrurile mici. Chiar si de spalatul vaselor!