Saptamana 25 si
numaratoarea continua cu mult entuziasm si bucurie. Sunt insarcinata si iubesc
fiecare moment. Pe unde pui ca pentru prima oara in viata mea, sunt chiar incantata
de ce vad in oglinda. Poate ca e mandria ca in mine este creata o noua fiinta sau
poate ca e satisfactia implinirii unei dorinte. Oricare ar fi motivul, ma aflu
in cea mai feminina si completa stare pe care am experimentat-o de cand ma
stiu.
Invat foarte
multe lucruri despre mine, sunt atenta la fiecare schimbare de parca mi-a dat
cineva o lupa imensa, si imbratisez
fiecare senzatie fizica sau emotionala. Le imbratisez, cred, un pic mai mult
decat mi-as dori uneori. Si totul se invarte in jurul poftelor si vointei mele.
Cand am crezut ca sunt propria mea eroina, cineva mic a venit in viata mea si
s-a gandit ca noua lui mamica are nevoie de o provocare legendara. Se aud tobe
pe fundal...
Asa ca am
binevenit ultima achizitie din Clubul Vocilor Interioare: “Doamna Pofta”.
Doctorita mea
ginecolog a incercat sa ma avertizeze, ca o zana buna ca “Poftele vor fi doar
in capul meu.” Iar eu curajoasa nevoie mare, i-am spus “Da, clar! Sunt perfect
de acord! Vedeti, eu mananc sanatos, am renuntat la zahar, faina alba etc etc ”.
Si felicitarile doctoritei au fost ca un premiu I.
Habar nu am avut atunci, cata
dreptate a avut doctorita. Oh da, doar in capul meu! Si nu doar ca exista, dar
si-a amenajat chiar si un culcus placut. Doamna Pofta a venit sau re-venit in
capul meu, dupa un exil de 3 ani. Si si-a adus minioni: Dulciurica – prietenul din
copilarie, Rontzaici si Degetel – cuplu de nastrusnici mai ceva ca Bonnie &
Clyde si mafiotul – Don Bombone, cu propunerile lui pe care nu pot sa le refuz.
Iar Eroina are doar un scut de “Nu
am nevoie de dulciuri rafinate!” si “Am optiuni mai sanatoase!”, alaturi de
sabia magica a “Vointei”, din metalul cel mai bun, batut si ras-batut din
minute in sir in care am ales constient sa nu bag dulciuri din zahar rafinat in
gura, pentru 3 ani...3 ani de cand am “Divortat de zahar”.
Apoi am ramas insarcinata. Prima
perioada a fost usoara. Castigam incredere, fara greturi, la propriu si la
figurat. Si apoi, intr-o luna, a aparut Doamna Pofta. O duduie durdulie, (du-du-du,
ca tobele care ii anuntau sosirea), frumusica, decupata dintr-un festin Rococo,
in care se prezinta ca zeita dulciurilor. Chipul fin ca o crema de zahar, parul
bucalat ca rulourile cu bezea, ochi sclipitori ca bomboanele sidefate si un zambet in fata caruia te topesti ca o
inghetata in toiul verii. O minune de femeie...seamana un pic cu profesoara mea
de engleza din generala...O bomboana de femeie.
Astazi am sa va scriu despre Doamna
Pofta. Minionii, pentru ca sunt esentiali, vor primi atentie separata. Nu de
alta, dar daca ma iau de toti deodata...vai de papilele mele gustative.
Si Doamna Pofta s-a apropiat cu multa
blandete, soptindu-mi intr-o zi de iarna despre dulciurile mele preferate din
copilarie. O crema de zahar ars, o prajitura cu branza dulce si stafide (da, in
strat gros), un covrig polonez, un jeleu de muci.....Verific doar ca ma sunteti
cu mine, nu intr-o coma diabetica. Si la piece de resistance, dulceata de
visine ca cea facut de mama. Ah si....Toblerone...
Eu, eroina, accept provocarea.
Am “Vointa” de partea mea, am sa ma descurc.
Prima Provocare
La plimbarea de dupa-amiaza cu catelusa
noastra, incep sa caut un covrig
polonez...”Il mananc, ma bucur de el, fara vinovatie, si gata.” Ha! Naiva de
mine....Pe masura ce gaseam patiserii deja inchise sau fara covrig polonez, ma
simteam prinsa intr-un Amazing Race, in care pierd puncte. Si cand incep sa ma
pierd cu firea, aud vocea cristalina a Doamnei Pofta: “Vai, draga de tine, ce o
sa te faci? Daca nu mai gasesti covrig, poate o sa te simti rau, am auzit ca
daca ti-e pofta cand esti insarcinata si nu iti satisfaci pofta, nu o sa-ti fie
bine, si nici bebelusului.”.....
Hopa tanti! Mi se ridica scuturile.
Stai asa. Asta-i program prestabilit de societate, din frica stramoseasca. O
picatura chinezesco-romaneasca, ca si “Sa mananci cat doi.” Nu, nu am sa cad in
plasa. Ei si ce daca nu gasesc? Ajung eu acasa si bag o lingurita de miere si
gata. Ete scartz! Problema rezolvata.
Apoi, ca prin minune, apare o noua
patiserie-cofetarie, parca nu am mai observat-o pana acum. Hmmm, am unde sa o leg
pe Kara si sa o vad din vitrina? Check. Au covrig polonez? Check! Misiune
indeplinita. Intru, ma misc mai ceva ca un fulger, (nu-mi place sa o las pe
Kara nesupravegheata), si ies victorioasa cu premiul meu. Ma infrupt din el,
Yummie! Ma manjesc un pic de sirop, nu-i baaaai! In 3 minute l-am devorat.
Doamna Pofta zambeste pe fundal, as
putea sa jur ca aud din departare cu un pic de ecou “Asta e doar inceputul” apoi
dispare ca prin ceata. Si raman doar eu, inca lingandu-mi buzele de sirop si
satisfactie. 10 secunde mai tarziu, “Bai dar, ce repede a trecut senzatia. Eh
nici nu a fost asa greu. Daca astea sunt poftele de femeie insarcinata, le am
sub control. Parca nici nu cred ca mai imi trebuie ceva dulce, macar o
saptamana.” Mi-as fi tras doua palme sa-mi revin...dar constiinta mea era sugar
high.
Doamna Pofta chicotea pe fundal, si
trebuia sa ma simt ca si cum stau in fata Casei de Turta Dulce a vrajitoarei,
sa simt pericol. Dar nu...Eram ca Hansel si Gretel. Nici-o-treaba-pe-lumea-asta....
Data viitoare, "Cum am smecherit o
crema de zahar ars si am alunecat apoi pe dulceata de visine".
Cu drag si pofta,
Andrada
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu